Spectacole
October 2024
L
M
M
J
V
S
D
 
2
6
7
8
9
10
11
13
15
16
17
18
19
20
24
25
26
27
 
 
 
Vezi diagrama salii

Despre noi

CONTEMPORANUL IMBINAT CU TRADITIONALUL

 

     Casa de Cultura a Sindicatelor, unul dintre cele mai noi si elegante edificii arhitecturale din perimetrul orasului Constanta, a fost realizata intre anii 1976 si 1983, dupa proiectul arhitectului  K.Ghengiomer. Dispune de doua sali de spectacole, care pot fi folosite si pentru alte destinatii (sedinte, festivitati, intalniri de afaceri etc). Edificiul reprezinta o imbinare armonioasa intre liniile indraznete ale arhitecturii contemporane si elemente ale artei constructiilor romanesti traditionale. Balconul suspendat pe coloane, aminteste de pridvorul brancovenesc.

     Aspectul general este completat cu esplanada, placata cu travertin si marmura, pe care se ridica monumentul eroilor independentei.

     Cladirea Casei de Cultura a Sindicatelor, esplanada si parcul se armonizeaza perfect cu ansamblul de locuinte, din imprejurimi, cu care formeaza un tot unitar. Inaugurarea activitatii artistice in acest edificiu a avut loc la 4 ianuarie 1984 cu opera Mam' Zelle Nitouche intr-o montare de exceptie.

     Monumentul eroilor din razboiul de independenta, situat pe esplanada Casei de Cultura este inaltat pe un amplu platou de mozaic (60x60m), cu borduri de marmura.

      Grupul statuar din bronz, reprezinta un dorobant la atac si un ofiter cu drapelul intr-o mana si cu sabia in cealalta mana, indemnand soldatul la lupta. Pe partea superioara a soclului, de forma paralelipipedica, sunt gravate numele localitatilor: Plevna, Grivita, Rahova si Smardan.

      In spatele grupului statuar se inalta o coloana placata cu marmura alba, mergand parca spre infinit, avand pe doua laturi turnata inscriptia "1877-1977", iar pe celelalte doua laturi doi delfini - insemnul emblematic al pamantului romanesc dintre Dunare si Mare. Monumentul este opera sculptorului Marius Butunoiu si a fost amplasata aici in anul 1985.

      Parcul Casei de Cultura, situat pe partea nordica a acesteia,  a fost amenajat incepand cu anul 1985, surprinzand un spatiu amplu in care au fost plantate specii ornamentale valoroase.

Casa de Cultura a Sindicatelor CONSTANTA Logo